Într-o zi, în perioadă în care începusem să cresc și priveam atent către prima dragoste, tatăl meu mi-a spus: „Îmi este teamă de ziua în care vei pleca. Deși rareori ți-am spus, tu meriți ce este mai bun. Nu neapărat pentru că ești fata meaci pentru că sunt sigur că te vei transforma într-o femeie frumoasă. Eu astăzi te corectez, te învăț, te sprijin și îți atrag atenția pentru că vreau să fi o femeie independentă. Să nu depinzi de nimeni, să n-accepți compromisuri, să nu trăiești cu un bărbat doar pentru că altfel n-ai ce mânca. Să nu suporți aroganța unui băiat pentru că consideri că doar atât meriți. 
Amintește-ți că tu meriți tot ce este mai frumos, meriți o floare, o îmbrățișare, un alint, o surpriză. Mă uit în jur și îmi tremură inima de grijă. Închid ochii și mi te imaginez plângând sau suferind: inima unui tată este la fel de sensibilă. Eu astăzi te pot proteja de ceilalți, mâine trebuie să te protejezi singură și te rog să-mi promiți că o vei face. 
Te rog să-mi promiți că te vei descurca, că nu vei depinde de nimeni, că îți vei spune punctul de vedere, că nu te vei teme.
Vreau să știi că viața nu este ușoară, trebuie să alegi, trebuie să pierzi, trebuie să lupți. Totul pare greu dar crede-mă că întotdeauna soarele se va întoarce, după ploi și furtuni.
Eu te văd cum nu te placi, cum parcă ai schimba ceva la tine, cum crezi că nu ești destul de frumoasă. Mă supără vorbele tale când spui că ai nenumărate defecte. Bărbatul care îți observă întâi defectele nu-ți va aprecia niciodată calitățile. Cel care te ignoră, se va juca întotdeauna cu sufletul tău. Tu să nu le permiți asta, eu vreau să te văd zâmbind.”