Fată dragă,

îți scriu aceste rânduri pentru că mă simt aproape de tine, pentru că ne despart puțini ani sau luni. Să nu te superi pe cuvintele mele, sunt mici secrete prin care sper să înțelegi care este adevăratul rost al vieții. Nu este vina ta, de vină este societatea care nu ne acceptă așa cum suntem. De vină sunt mentalitățile celorlalți, atracția față de frumos și lux. Acel lux care nu l-am avut vreodată și care astăzi ni se pare mai accesibil. Acele mofturi care păreau imposibile ne-au transformat în niște oameni superficiali. Astăzi ne bucurăm pentru o mașină nouă și scumpă, pentru o haină de firmă, pentru un suc servit la o terasă la modă. Astăzi ne dorim ce au ceilalți dar mai ales căutăm lucruri cu care îi putem da pe spate.

Amintește-ți că degeaba ai haine dacă nu primești respect, dacă ceea ce spui nu are valoare. Amintește-ți că femeile adevărate și-au clădit cariera prin sacrificii și răbdare. Să nu te lași cumpărată, să nu crezi că banii aduc fericirea. Fii independentă. Câștigă fericirea prin sacrificiul tău, nu permite nimănui să îți rănească sufletul. Învață să ai grijă de cei care sunt importanți în viața ta, nu căuta prietenii de la care nu ai ce învăța și mai ales amintește-ți că nu trebuie să rămâi într-un loc în care te simți în plus doar pentru a face parte dintr-un grup. Fii independentă, repetă această frază în fiecare zi. Citește cât mai mult, visează, luptă pentru ceea ce-ți dorești dar aceste vise depind de tine, doar de tine. Cadourile le vei arunca într-un colț, contează ceea ce primești prin munca ta. Nu uita că viața este trecătoare, că avem doar o șansă și deseori această carte o jucăm fără să gândim, dar mai ales fără să ne bucurăm de joc! Amintește-ți că un suflet bun înseamnă un chip frumos, ochi sinceri și zâmbet dulce! Amintește-ți că ești o floare ce merită mângâiere, necesită dragoste pentru a crește. Nu uita că iubirea înseamnă respect și susținere, stat de vorbă și sărutări. Nu accepta jignirile și loviturile nimănui. Pleacă. Să nu privești în urmă. De asta zic să nu depinzi de nimeni: dacă trebuie să pleci, să pleci pe picioarele tale. Fii independentă, sufletul unei femei nu poate fi închis, îi trebuie libertate.