Nu-mi cere să fiu ceea ce nu sunt. Nu-mi cere să fiu nepăsătoare, să nu pun la suflet orice, să n-am încredere în oameni, să nu le ofer tot ce am mai frumos. Nu-mi cere să mă ascund, nu-mi cere să stau ca apoi tu să mă alungi.
Nu-mi cere să mă schimb, nu te baza pe faptul că iert orice, nu-mi cere să nu te iau în brațe, nu-mi cere să nu te surprind cu gesturi mici, nu-mi cere să renunț la iubire pentru mândrie.
Cele ca mine, cele care se bucură de o cafea în doi, cele care ar petrece întreaga seară în casă, protejați de ploi și de vânt. Cele care au curajul să se arată la lumină, după ce au stat ascunse în întuneric. Pentru că am luptat să fiu cine sunt, pentru că mi-am impus să mă schimb, pentru că am sacrificat orice vis pentru puțin curaj, pentru că am învățat să mă iubesc, eu astăzi îți ofer un ultimatum. Ia-mă așa cum sunt, iubește-mă până mă sufoc, caută-mă, lasă-mă să fiu liberă, lasă-mă să alerg după vise, nu-mi cere să mă schimb, învață să mă apreciezi, nu mă compara cu celelalte, nu-mi cere să plâng când mie îmi vine să râd, nu-mi cere să stau când eu aș alerga zile întregi, nu-mi cere să tac pentru că am atâtea de spus, atâtea de povestit și trăit.