Dacă vrei să-i faci un cadou, oferă-i dragoste, respect și susținere. Dacă o iubești cu adevărat, arată-i cât este de importantă prin tandrețe, răbdare, îmbrățișări și momente în doi. Bijuteriile sunt ușor de cumpărat, este mult mai greu să o surprinzi cu mici gesturi, să o cucerești zi de zi și să ai timp pentru ea. DA, dacă vrei să-i faci un cadou de dragobete, oferă-i timpul tău!

Omule, să nu-mi oferi bijuterii, să mă tratezi ca și cum aș fi talismanul tău norocos, să mă iei cu tine prin lume, oriunde te-ai afla să-mi visezi buzele, să simți parfumul meu și să ți se facă dor! N-am nevoie de brățări, n-am nevoie de obiecte atâta timp! Am nevoie de respect, de sprijin și răbdare.

Nu sunt perfectă, câteodată sunt greu de suportat și risc să par răsfățată. Uneori sunt prea matură, alteori am idei copilărești. Nu sunt ușor desuportat sau de înțeles. Mă plictisesc repede și de multe ori n-am răbdare. Trecând peste toate, știu să iubesc. Știu că omul potrivit este cel care cunoaște fiecare părticică din sufletul tău, cel care are răbdare și cel cu care râzi în lacrimi! Atât.

Dacă vrei să-mi oferi ceva, oferă-mi ceea ce nu am avut, amintește-mi că merit mai mult! Am învățat că degeaba iei cina în cel mai scump local, degeaba sorbi din vinul cel mai puternic, degeaba încerci să pari fericită atâta timp cât nu ești iubită! Am învățat că dragostea este cel mai simplu dar și complicat sentiment, deseori mai scump decât un diamant sau un inel la modă. N-am nevoie de obiecte, am nevoie de sentimente! Am băut vinuri scumpe lângă bărbați ieftini, am tânjit după o mângâiere, m-am bucurat pentru un cadou deși sufletul meu plângea pentru că lipsea… dragostea!