Mi-e dor. Mi-e dor de vremuri în care femeia era iubită cu tot cu defecte, când bărbatul care o iubea se pierdea în senzualitatea și fragilitatea ei. Am obosit să cerșesc iubire, este cuvântul acestei generații. În dragoste nu există perfecțiune dar trebuie să ai curaj pentru a iubi. Puțini reușesc să accepte, puțin reușesc să hrănească dorințele unei femei, să o susțină, să îi amintească cât de puternică este prin fragilitatea ei. Sunt femeie și deseori uit că am nevoie de tandrețe. Am ajuns să caut întotdeauna un scop ascuns, ca să mă protejez de un om care probabil vrea doar o aventură. Când începi o relație știind că este doar o aventură, îți clădești un zid și știi că nu poți merge mai departe; însă când te îndrăgosești, riști să pari nebună. Riști să pari disperată mai ales în fața unui bărbat care astăzi te iubește, mâine tace și poimâine îți spune că a greșit. Mi-e dor să primesc un buchet de flori fără un motiv anume, să fiu căutată, să mă simt femeie atunci când mă trezesc lângă bărbatul pe care-l iubesc și acesta îmi mângâie obrazul. Nu, nu sunt povești, este dragoste. O dragoste care nu se descrie în cuvinte, care se hrănește cu fapte. Sufletul îmi este sătul, nu mai vrea să audă promisiuni, își dorește pasiune, încredere, răbdare și libertate.

Bărbați sau femei, ce mai contează? Când iubim oferim tot ce avem. Când suntem iubiți, parcă aparținem cuiva. Este atât de frumos să știi că undeva în lumea asta mare, printre mașini și oameni triști, există cineva care te-ar aștepta o viață întreagă, care te iubește nu de dragul de a-ți spune asta, poate stă ascuns și îți respectă teama. Am devenit prea monotoni, parcă nu ne mai săturăm, întotdeauna căutăm ceva mai mult deși nu știm cum arată și ce ne-ar face mai fericiți.

Îmi e dor de bărbați care știu să te cucerească prin priviri, printr-o atingere, prin conversații. De cei care se bucură pentru bucuria ta, de cei care atunci când te simți tristă nu te lasă singură, așteptând să-ți treacă: ei rămân acolo, te ascultă și te îmbrățișează. Bărbații au o manie proastă: pleacă atunci când ne văd triste, supărate sau nervoase. Să te rogi de ei ca să rămână? N-are niciun sens.