Știu că nu sunt ca celelalte, că mă aștept la prea multă bunătate și desconsider aparența. Consider că eleganța nu dispare, în schimb frumusețea și perfecțiunea sunt arme folosite într-o luptă a mândriei și a dorinței disperate. Când am iubit un om, l-am așteptat și m-am mulțumit cu nimic. Apoi m-a lăsat pentru altcineva. Atunci m-am simțit a nimănui, m-am simțit nedorită, refuzată, singură. M-am …privit în oglindă și am realizat că acel om plecase pentru că eram diferită, pentru că nu mă lăudam cu frumusețea mea, că mă ascundeam timidă, că îi înțelegeam absența, că îi ofeream tot ce-și dorea și totuși nu era suficient. Când ai tot, cauți altceva.
Știu că sunt prea firavă, am înțeles că am nevoie de un om care să mă protejeze, altfel risc să iert și pe cei care mă aruncă la pământ.
Știu că nu oricine iubește eleganța, de multe ori excesul altora m-a învins.
Mi-e bine așa, sunt un om timid, am momente în care sunt vorbăreață, momente în care gândesc prea mult, momente în care mă adun și merg înainte, momente în care caut alinare în brațele altora.
Vreau să fiu un om frumos sufletește pentru că timpul nu îmbătrânește inima, pur și simplu o întărește.