Din când în când simt că mă sufoc. N-am fost și nici nu sunt un suflet calm, perseverent, liniștit și răbdător. Am fost întotdeauna un suflet zgârcit, n-am așteptat, am mâncat și m-am fript; am realizat că de multe ori m-am grăbit și am început să alerg deși trebuia să mai aștept. Alteori am așteptat prea mult, am oferit ocazii peste ocazii și am pierdut timp prețios lângă oameni care m-au ținut legată de amărăciunea lor.

Când m-am decis să plec, n-am anunțat pe nimeni. O femeie nu anunță, pleacă fără prea mult zgomot. Fară nimic, dar cu fruntea sus, preferă să plece dintr-un loc în care n-avea ce căuta. O femeie care s-a săturat, nu va plânge pentru tine.  Pleacă pur și simplu. Când o vei pierde, când vei striga după ea și nu se va mai întoarce, să nu o mai cauți: las-o să plece, fii destul de matur pentru a înțelege că tu nu-i poți oferi tandrețea de care are nevoie. Când iubești un om dar acesta este nefericit, lasă-l să plece.

Fiecare femeie ascunde în suflet iubiri nemuritoare, clipe prețioase pe care tu nu le poți atinge. Ce a fost, s-a dus. Ce mai contează cum a iubit-o el? Tu ești astăzi lângă ea. Tu cum o vei iubi? Prin cuvinte sau fapte?