Probabil că am citit prea multe povești, poate că mi-am clădit castele crezând că dragostea va dura o veșnicie. Cât durează dragostea? Ne iubim mai mult la început, când ne căutăm, când vorbim nopți întregi din dorința de a ne cunoaște mai bine. Ne iubim fără să știm și fără a ne da seama ne dorim. Din două drumuri separate decidem să ne întâlnim. Mai târziu, când eu știu că ești și tu știi că sunt, de ce încetăm și parcă nu ne mai căutăm, nu mai râdem atât de mult, nu ne mai sărutăm atât de des, tu nu mă mai surprinzi cu nimic iar eu nu te mai fac să râzi ca înainte?
De ce ne îndrăgostim, luptăm, ne căutăm, cucerim inimi și apoi ne așezăm la umbra unei relații și așteptăm ca timpul să treacă. Dragostea ar dura în etern de am învăța să ne reîndrăgostim în fiecare zi. Să facem orice pentru zâmbetul și bucuria persoanei iubite. Pentru că sunt lângă tine, nu înseamnă că nu pot pleca. Îmi spui că ești al meu dar realizez că te pot pierde în oricare zi. Depinde de mine, depinde de tine, depinde de noi. Brusc încetezi să mă privești dormind în fiecare dimineața, brusc mă simt departe de noi, fără să vrem ne îndepărtăm și ne întrebăm: atât de puțin a durat? Pe unde ne-am pierdut? Ne-am pierdut pentru că tot ce aveam era scris, plănuit și nu trebuia să mai luptăm. Am uitat că o floare trebuie îngrijită, nu poate fi uitată într-un colț în care plouă mult și este puțin soare.
There are 4 comments on this post
pai daca tot stim ca asta e cursul dragostei,de ce nu facem nimic sa-l schimbam?
Da.
frumos si din pacate adevarat..
Nu este veşnică, pentru că este condiţionată. La început lucrurile sunt frumoase, în multe relaţii pentru că oamenii se plac aşa cum sunt ei şi pentru că sentimentul de îndrăgostire le oferă capacitatea de a vedea numai lucruri frumoase la persoana dorită. Sau cel puţin, capacitatea de a se axa pe acele lucruri pozitive. Tocmai, pentru că este dorită. Când ceva nu corespunde realităţii noastre egoiste, încercăm să îl schimbăm pe acel om, pentru a corespunde realităţii noastre, iubitului/iubitei pe care îl/o vrem lângă noi, nu pe care îl avem. Şi nu mai este frumos. O relaţie care cândva a fost un motiv de fericire subită se transformă într-un câmp minat unde dorinţele şi aşteptările sunt la ordinea zilei. Şi sperăm, uitând că nu trebuie să aştepţi nimic când iubeşti, ai sau nu ai. Este sau nu este. Relaţiile se şi consumă, poate a trebuit să înveţi ceva din ea şi să mergi mai departe. Şi relaţia de iubire se converteşte într-o relaţie doar...confortabilă. O relaţie în care este tot, mai puţin iubire. Deci nimic.Iubirea e libera.